subscribe to the RSS Feed

Get Adobe Flash player

Sunday, October 22, 2017

Câteva impresii ale unui boier muntean despre Europa

Posted by admin on February 4, 2012

Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Golești, făcută în anul 1824, 1825, 1826 este prima carte unde poți înțelege șocul cultural pe care l-a trăit un boier muntean călătorind în Occident.

În timp ce vienezii, indiferent de starea lor socială, se îmbrăcau elegant şi curat, fără să epateze, astfel încât “un strein nu poate cunoaşte care este din nobleţe şi care din norod”, în Valahia situaţia era cu totul alta: boieroaicele, chiar şi cele mai scăpătate, erau “stăpânite groaznic de lux”, astfel încât “cine vor vedea pe acele de mai mare neam dame din Viena şi pe ale noastre, …vor socoti pe vieneze sărace şi pe acestea ale noastre stăpânite de lux, milioniste (milionare)”.

“Atunci m-au coprins gândurile, văzând că ţăranii Elveţiei, vrând să ştie ce curge în lume, se strâng şi citesc gazeturi”.

O întâmplare nostimă (dar mai puţin plăcută pentru călător, care va simţi un sentiment de ciudă) este legată de vizita la “spitalul nebunilor”, spital pe care acesta nu va avea norocul să-l vadă pentru că “dohtorul”, cerându-i iertare, nu i-a dat voie, explicându-i că hainele sale turceşti cu care era îmbrăcat vor tulbura atât de mult bolnavii de aici, încât spitalul “să va amesteca” (se va produce tulburare, zăpăceală).

sursa

1 Flares Twitter 0 Facebook 1 1 Flares ×